
STUCCO VENEZIANO - VENEZIANO
Stucco Veneziano este un stuc decorativ folosit inca din antichitate, dar care si-a dobandit notorietatea in Venezia secolului XIV.
In Italia, multe cladiri publice si private sunt construite in intregime din blocuri de marmura. Datorita acestui fapt inca ne mai bucuram de frumusetea si eleganta cu care au traversat veacurile.
In laguna, datorita instabilitatii solului, era imposibil sa se realizeze constructii in intregime din marmura. Astfel s-a folosit pentru partea fundatiei roca, iar pentru restul cladirii materiale cat mai usoare posibil. Arhitectii si designerii venezieni au experimentat diferite metode si materiale pentru a conferi orasului lor eleganta si robustetea cladirilor de pe continent si astfel au readus la viata un stuc folosit de greci si egipteni realizand acum elegantul Stucco Veneziano.
Tehnica decorarii consta in aplicarea manuala si cu maiestrie a mai multor straturi de produs obtinandu-se efecte decorative deosebite care imbina venatura si transparenta marmurei lustruite cu aspectul satinat si catifelat al calcarului.
In timp, datorita reactiei de carbonatare, stucul se transforma in roca devenind un finisaj mai rezistent decat orice vopsea.
In prezent Stucco Veneziano se foloseste din ce in ce mai des atat in renovarea edificiilor istorice cat si in locuinte elegante sau spatii publice.